"...A iubi inseamna a inceta sa traiesti pentru tine, a face ca toate sentimentele omenesti, teama, speranta, durerea, bucuria, placerea sa nu depinda decat de o singura fiinta; inseamna a te cufunda in infinit, a nu gasi nici o limita simtirii, a-ti inchina viata unei fiinte in asa fel incat sa nu traiesti si sa nu gandesti decat pentru a o face fericita; a turna maretie in injosire, a gasi alinare in lacrimi indurerate, placere in suferinta si suferinta in placere; adica a intruni in sine toate contradictiile!". ~Balzac~

02 septembrie, 2010

Nevoia de iubire,nevoia de mangaiere...

Inca din copilarie simtim instinctiv nevoia de a fi protejati, alinatati si iubiti.Un copil care se simte iubit de catre parinti va deveni un adult responsabil, capabil la randul lui sa ofere iubire copiilor sai. Nevoia de iubire nu se diminueaza pe masura ce devenim adulti. Nevoile afective tind sa se maturizeze o data cu noi.În fiecare zi, avem nevoie să întindem mâna şi să atingem pe cineva drag.

Cu toţii, indiferent că suntem tineri sau bătrâni, singuri sau într-un cuplu, avem nevoie de atingere, căci în multe cazuri, gesturile, prin încărcătura lor, transmit mult mai mult decât cuvintele. Atingerile fizice plăcute sunt absolut necesare atât pentru propria noastră stare de sănătate, cât şi pentru îmbogăţirea relaţiilor cu persoanele care ne înconjoară, căci ele îndepărtează stresul şi ne fac mai sănătoşi şi mai fericiţi. Un copil mic trăieşte iubirea mamei sale sub forma îmbrăţişărilor pline de dragoste.

Unele persoane, mai ales bărbaţii, neagă faptul că ar avea nevoie de apropiere fizică, de tandreţe, considerând că în afara unei relaţii de iubire, manifestarea fizică a afecţiunii este un semn de slăbiciune. Este important să se recunoască faptul că avem nevoie de mângâiere, de îmbrăţişări pentru a ne arăta iubirea faţă de prieteni şi familie.
Acordând atingerii şi mângâierilor importanţa cuvenită, ne deschidem sufletul către cei care ne înconjoară şi aprofundăm relaţiile de iubire cu cei dragi.
Într-o relaţie de cuplu, sunt importante atât atingerile de natură sexuală, cât şi cele de natură non-sexuală. În efervescenţa începutului, predomină atingerile sexuale, dar pe măsură ce relaţia se maturizează, atingerile non-sexuale dobândesc şi ele o mai mare importanţă; ele transmit iubirea, atenţia, respectul, grija şi afecţiunea pentru fiinţa iubită.

Din păcate, mângâierile devin în general mai rare cu trecerea timpului, şi apare un fel de "lene" în a atinge şi în a cunoaşte astfel mai mult persoana iubită. Un semn clar că o relaţie de cuplu trece printr-un moment dificil este acela că atingerile şi mângâierile dintre cei doi dispar, acest semn fiind însoţit deseori şi de o acută lipsă de comunicare.

Chiar şi o persoană care nu se află într-o relaţie de cuplu îşi poate manifesta zilnic afecţiunea, bunătatea, compasiunea faţă de cineva drag prin atingere: îi poate îmbrăţişa pe ceilalţi membri ai familiei, se poate juca împreună cu copilul prietenei sau cu propriul nepoţel (copiilor le place să fie ridicaţi în braţe şi să fie îmbrăţişaţi). Asemenea atingeri pot face adevărate minuni! Un masaj, o şedinţă de cosmetică, pot aduce mângâierea de care are nevoie pielea noastră. Chiar şi un animal de companie (o pisică, un câine) ne pot aduce în viaţă plăcerea atingerii.Si toate acestea pornesc din...IUBIRE.

Cuvantul iubire,cel mai important in orice limba, - totodata si cel mai derutant, da nastere la acea stare de "indragostire" - cand tot ce ne inconjoara este minunat, plin de farmec, "ROZ",iar prezenta persoanei care ne-a indus aceasta stare este dorita in permanenta langa noi. Este cea mai frumoasa perioada, cand nimic nu ne-ar putea desprinde din mirajul dragostei. Din pacate, s-a demonstrat ca starea de "indragostire" dureaza cel mult doi-trei ani, la nivelul maxim atins, dupa care ne revenim din valtoarea sentimentelor si incepem sa ne privim partenerul cu alti ochi ca pana acum, sa ii vedem adevaratul chip, in mod realist, cu defecte si calitati.

Daca vom fi atenti, vom constata faptul ca de fiecare data cand iubim o alta fiinta, noi de fapt avem ceva de invatat, de asimilat de la acea fiinta. Daca iubim un om inteligent, inseamna ca este necesar ca noi sa asimilam inteligenta. Daca iubim o persoana sensibila si afectuoasa, inseamna ca este necesar sa invatam acea sensibilitate si afectiune. Intotdeauna iubirea aduce ceva nou, minunat si necesar in fiinta noastra.

Exista o mare varietate de calitati umane si ar trebui sa fim extrem de orgoliosi sa credem ca nu mai avem nici o calitate de asimilat de la cei din jur. In legatura cu aceasta asimilare, iubirea mai face posibil un alt miracol: chiar daca o alta fiinta umana este imperfecta, avand si ea defectele sale, in momentul in care iubim cu adevarat, vom intra in mod natural in rezonanta doar cu aspectele sale benefice si le vom prelua doar pe acestea in structura noastra. De exemplu, daca doua persoane se casatoresc din interes, fara sa se iubeasca,fara sa simta nimic una fata de cealalta, iar una dintre aceste fiinte este foarte lacoma si zgarcita, dupa un anumit timp si cealalta fiinta va avea tendinta sa devina la fel. Daca in schimb iubim cu adevarat , atunci nu vom mai fi in pericol sa asimilam "calitatile" negative de la aceasta, ci prin raportarea a tot ceea ce este mai frumos in ea, vom primi de la acea persoana doar aspecte ce tin de natura ei spirituala, afectiva,divina... care se afla dincolo de defectele ei de suprafata.Lipsa de iubire duce la separarea noastra de orice alt aspect. Cu cat avem mai putina iubire, cu atat ne vom simti mai singuri, fara prieteni adevarati, fara cineva cu care sa ne impartasim cele mai profunde ganduri, sentimente si aspiratii si practic fara un ideal sau o directie in viata. O activitate practicata fara iubire este o munca facuta doar din interes si care nu ne aduce satisfactii sau impliniri profunde.

"Dragostea adevărată caută să întâmpine nevoia de mângâiere, sprijin şi încurajare"

Nevoia de a fi iubit de catre partener sta si la baza dorintei de a ne casatori. Bunurile materiale,pozitia sociala nu pot inlocui dorinta de a fi iubit, iubirea nu este la fel daca nu e incarcata de afectiune si de gesturi tandre intre parteneri, de cuvinte blande si frumoase, afectuoase pe care ar trebui sa ni le adresam reciproc, insa pe o baza reala, sa fie cuvinte sincere, din suflet.Fara iubire nu ne-am simti "completi", cea mai mare pedeapsa pentru sufletul omului ar fi izolarea, neputinta de comunicare cu cei asemeni noua.Casatoria ar trebui sa implineasca aceasta nevoie de iubire,ca cei doi parteneri sa fie "un singur trup",o singura fiinta, aceasta neimplicand pierderea identitatii fiecaruia, ci o implinire care ofera satisfactii "impreuna", bazate pe aptitudinile fiecaruia de a darui si de a primi afectiune.

Suntem cu totii diferiti in ceea ce priveste nevoiele afective, insa in general exista cinci moduri primordiale de a lua legatura cu "sufletul afectiv" al persoanei iubite:
- cuvintele frumoase, blande, pline de incurajari;
- micile servicii pe care i le putem face partenerului,
- darurile care pot arata celui drag cat de mult inseamna pentru noi -
- imbratisarile,mangaierile....sau simpla atingerea a mainilor poate avea un efect incredibil de benefic ;
- timpul acordat celui de langa noi, acel "quality time" petrecut impreuna, in care sa ne concentram strict pe partener, pe discutiile purtate cu acesta, si sa invatam sa-l ascultam ...activ!

Sa incercam sa interactionam cu partenerul, sa invatam ceea ce il face sa se simta iubit, sa ii oferim certitudinea ca este "acel cineva" din fiecare zi a vietii noastre care ne umple de fericire si de bucurie fiecare moment trait alaturi de el.
Nu trebuie sa uitam niciodata ca meritam tot ce este mai frumos pe lume, nu trebuie niciodata sa ne multumim cu mai putin decat avem nevoie, nu trebuie sa uitam ca meritam sa fim protejate, iubite, respectate.

18 august, 2010

Teatrul din viata de zi cu zi...


Cred ca marea majoritate dintre noi femeile,din diverse motive...mai mult sau mai putin justificate am jucat teatru,sau am mimat o stare contrara celei simtite in realitate... cel putin o data in viata.Pentru unele femei insa acesta sarada,a devenit chiar parte integranta din viata lor,...in care Eu-l propriu nu se mai regaseste,si in care propria personalitate s-a pierdut!...Interesant in toata acesta situatie este faptul ca desi constientizeaza ca totul nu este decat un teatru,o aparenta,o imagine falsa despre ele...nu reusesc sa paraseasca "scena",si sa redevina ele insele.


"Nu sunt fericita,nu ma simt implinita emotional,deoarece nu am destui bani sa-mi permit macar un concediu pe an mai ca lumea,nici un sot pe care sa ma pot baza,nici un copil de care sa ma simt mandra,si nici un job care sa-mi ofere certitudinea ca in urmatorii 5 ani nu voi fi data afara...etc,si in asemenea situatii...celor cu care interactionez,care nu cunosc realitatea mea,le afisez masca unei femei dintre cele mai fericite,careia nu-i lipseste nimic,care are o familie minunata,compusa dintr-un sot iubitor,care ma rasfata,si care ar face orice pentru mine ...un copil cuminte,ascultator,cu rezultate remarcabile la invatatura,si un job o.k....si sincer,ma simt extraordinar afisand aceasta masca...cu toate ca...nu-i nimic real,si de fapt...in familia mea situatia e exact contrara celei afisate."....
Uite asa,am ajuns la concluzia ca...nimic nu-i cum pare a fi.Ne dorim sa fim ca alte persoane,sa avem ce au ele,sa fim in locul lor,doar pentru ca ne rezumam la aparenta...! Cand de fapt,daca Cel de Sus ne-ar indeplini dorinta,sa ne puna in locul celor pe care-i invidiem,sau sa ne de-a viata lor s-o traim...am constata ca,"am dat vrabia din mana pe cea din gard" si ne-am trezi fara nimic.Cand spunem ...."Vai ce mi-as dori sa fiu in locul lui cutare,sau ca...x,y...ar fi bine sa ne gandim de doua ori,deoarece e posibil sa ne dorim necazurile si nefericirea cuiva.Si persoana de mai sus,isi doreste sa aibe ce au altele femei,care cine stie...simuleaza la fel de bine sau chiar mai bine ca ea ....FERICIREA.Nu pretuim ce avem,si constatam abia dupa ce am pierdut...ce valoare a avut!
Si totusi...sunt atat de putini cei care pot sa spuna sincer...SUNT FERICIT/A.... Sa lasi "masca" macar pentru o zi intr-un sertar...si sa incerci sa fii TU ... fara sa-ti doresti nimic din ce au alte persoane,oare nu ar fi un prim pas spre FERICIRE...?...

14 octombrie, 2009

Rabdarea si iertarea...doua virtuti salvatoare!


Rabdarea...nn cuvânt banal pe care multi îl ignora...din cauza simplitatii. La ce poate fi buna rabdarea? Este, cred, cel mai bun aliat al perseverentei. Rabdarea este un ingredient de baza al vietii de zi cu zi si al marilor proiecte, indiferent de natura lor. Esentialul este sa nu te avânti în lucruri majore, fara sa meditezi înainte asupra mai multor aspecte legate de ele. Obiectivele mici, concrete sunt cele care ar trebui sa ne preocupe în primul rând.E drept ca exista situatii în care rabdarea nu depinde în exclusivitate de noi. Sunt situatii în care oricâte obiective ti-ai fixa, atingerea lor nu depinde în exclusivitate de dorinta proprie. Solutia este sa relativizezi lucrurile si sa privesti partea pozitiva care întotdeauna exista, indiferent cât de mica este. Alteori, pierderea rabdarii duce la crize de nervi intense, accentuate de ideea ca un lucru banal nu poate fi înteles de cei din jur.


Rabdarea e chiar o virtute, daca o ai te ajuta, daca nu o ai poate sa te ajute si asta…cine stie poate sunt situatii in care trebuie sa actionezi fara sa gandesti si fara sa te gandesti la complicatii. Daca ai rabdare ajungi departe…nu mai tin minte cine mi-a zis asta..sau de cate ori mi-a fost zis, tot ce stiu ca se merita sa ai rabdare. Chiar daca pe moment ai impresia ca nu se merita, ca trebuie sa actionezi…e doar o impresie.
Cu dragoste si rabdare se pot face minuni! Toate framantarile celor din jur sunt si framantarile noastre, ale tuturor. Asa cum prin credinta ne gasim linistea, iertarea si lumina, stiinta despre suflet contribuie la consolidarea starii de sanatate a psihicului! Suntem tot mai incurcati in emotii nedefinite, ducem in spate poveri prea mari pentru noi (necazurile de zi ci zi care ni se aduna in spate!), nu ne mai intelegem unii cu altii, ne intalnim parca numai pentru a ne certa, sau pentru a ne rani! Nu mai stim ce inseamna bunatatea, uitam sa mai daruim o floare, ori sa fim buni!In primul rand trebuie sa te accepti asa cum esti, sa te cunosti mai bine, sa te bucuri pentru ce ai, sa nu dezvolti pretentii absurde si sa vrei sa schimbi mereu ceva...

Un frumos aforism spune: "A intelege totul inseamna sa ierti totul!". Daca invatati sa va schimbati un pic atitudinea, sa va conectati la o stare mereu speciala cu sinele, de acceptare si credinta, nu e totul pierdut!

Nu va mai plangeti ca viata v-a trantit usa in nas, ca nu sunteti fericiti! Fericirea e in voi si este forta pe care Dumnezeu ne-o daruieste ca pe un cec in alb chiar de la nastere! Cand aud pe cineva spunand viata este grea,sunt mereu tentata sa intreb..."In comparatie cu ce este grea?"...!Dumnezeu nu ne pune in fata un obstacol,fara a ne da si puterea de al depasi...!

Ce-nseamna prietenia, iubirea, ratiunea, iertarea, respectul de sine, credinta, speranta? Daca nu stim,va trebui sa invatam!...Deoarece daca nu ne vindecam interiorul,daca nu facem nitelusa curatenie spirituala,nu vom reusi sa intelegem...acele lucruri care,nu pot fi descrise in cuvinte...ci doar simtite si intelese tacit!

Omul pierde tot mai mult puterea de a iubi viata. Incarcati de intuneric sunt tot mai taciturni si incordati, abatuti si neincrezatori... traim si suntem martori la tot felul de drame,fiindca un psihic incarcat si bolnav,poate naste monstri!

Am uitat NOI prea devreme valorile pe care le respectam de mii de ani,am uitat noi oare sa fim intelepti...sa nu ne rezumam la aparenta?...

21 septembrie, 2009

Optimismul si negativismul!

OPTIMISMUL...
Viata trebuie luata in serios dar nu trebuie privita ca o drama dar nici ca un poem. Trebuie sa privim lucrurile la justa lor importanta: sa nu luam in serios pe cele care n-au importanta si nici sa ne batem capul pentru cele care nu merita.
Si sa ne concentram asupra lucrurilor bune si frumoase pe care le avem in viata si nu asupra celor negative.
Se intampla ca pe parcursul vietii sa traversam perioade dificile care ne fac sa vedem viata nu chiar in culorile cele mai deschise. Atunci suntem tentati sa ne lasam prada gandurilor pesimiste. Si asta nu e bine deloc . Fiindca nu stiu cum si de ce, raul se propaga mai repede decat binele. Imediat ce gandurile rele apar, ar trebui oprite.Fiindca odata instalate, se inmultesc, isi fac loc, se atrag unele pe altele si este foarte greu sa le inlaturi. Cand nu te nasti cu o natura optimista sau o natura care este jumatate optimista, jumatate pesimista, care nici asa nu e bine se pare, poti sa o dobandesti. Sa iei modele. Fiindca optimismul este molipsitor. De cate ori nu am stat in preajma unei persoane optimiste si ne-am incarcat de energie, ne-am simtit foarte bine? Si am copiat aproape fara sa vrem comportamentul ei, cel putin cand inca eram sub influenta ei? Si de fiecare data cand ceva nu mergea bine in viata noastra, mergeam spre persoana optimista sa ne incurajeze, sa ne incarce s.a.m.d.?

Cand ne gandim la optimism, ne gandim ca la un mod de a gandi- de a vedea partea buna a lucrurilor. Care nu este complet daca nu i se adauga actiunea. Fiindca fara actiune ar fi vorba doar de gandire pozitiva. Care gandire pozitiva absoluta, idealismul, este irealist in timp ce optimismul este realist. Idealismul este o tendinta de a neglija realitatea. Si atunci avem nevoie si de gandirea negativa intrucat ne protejeaza si ne permite sa ramanem realisti. Nu putem sa ne uitam numai la fata pozitiva a lucrurilor, ignorand partea negativa. Este fals. Si neconform cu realitatea.
Optimismul este alcatuit din realism si din speranta. In care exista prudenta si luciditate cu privire la obstacolele prin care are de trecut. Nu poti sa spui orbeste ca nu exista probleme, ca totul este foarte bine. Probleme vor fi intotdeauna dar ne putem adapta. Actionand, cu speranta ca lucrurile vor merge bine.
Si cu toate astea, cu totii am vazut persoane carora li se intamplasera lucruri foarte grave in viata, tragedii chiar, si care reuseau sa-si pastreze aceeasi privire optimista asupra vietii. Si ne-am intrebat cum pot? Pentru ca ei stiu ca optimismul nu tine de circumstante exterioare, de starea lumii, ci tine de interior, de capacitatea noastra de a percepe binele, de increderea in sine si de bucuria de a trai.

Bucuria de a trai nu se regaseste in realizarile marete, in posesiile materiale, ci este cea pe care o vedem in actele de toate zilele, in micile lucruri, in fericirile acelea prostesti de a te plimba pe strada aiurea, de a simti mirosurile pomilor infloriti sau a unei brutarii, de a te uita la un catel cum se joaca, la un copil, de a fii fizic langa oamenii pe care ii iubesti fara sa faci nimic special doar sa fii acolo.Sa avem constiinta permanenta a lucrurilor care ni se intampla. Pacat ca la scoala, prin atatea lucruri pe care le invatam, nu invatam unul fundamental. Cum sa ne bucuram de viata. Prin constientizarea prezentului. Care asa cum ma gandesc mereu, este singurul care ne apartine.


NEGATIVISMUL...
Negativismul poate lua multe forme, dar, cel mai adesea, este o manifestare a invidiei. Avem tendinta de a critica o idee numai pentru ca nu ne apartine. O persoana invidioasa are impresia ca este amenintata de realizarile celuilalt si, de aceea, simte nevoia sa scada valoarea acestor realizari, macar in parte.

Multi dintre cei care viseaza sa faca ceva curajos ori spectaculos se limiteaza la faza intentiilor, din cauza temerilor si a nesigurantei care ii macina. Desigur, nu vor recunoaste niciodata ca le este teama - aceste temeri sunt ascunse in inconstient. Insa iti vor arata de ce planurile tale nu sunt realizabile si, in planul constient, vor fi convinsi ca au fost de ajutor: daca ti-au aratat toate posibilele capcane, inseamna ca te-au convins sa fii mai rationala, sa renunti la nebunii?
Cum ne-am putea da seama, totusi, ca actiunile si cuvintele celui care ne da un sfat critic ar trebui traduse prin "nu sunt de acord, nu te pot sustine"? Sa ne lasam condusi de sentimente si intuitie. In plus, comentariile de acest gen vin sub masca unei "preocupari" pentru persoana noastra: "Cred ca e de datoria mea sa iti spun" etc. In ciuda aparentelor pline de solicitudine, efectul e acelasi: iti vine sa renunti.

Dupa contactul cu o persoana negativista ai senzatia ca, intr-un mod foarte ciudat, ai fost intoxicata cu temeri si griji care nu sunt ale tale. Sfaturile negativiste ar trebui, oare, sa ne faca sa ne gandim mai serios la ce avem de gand? Sa nu cazi in aceasta capcana: te-ai gandit destul de serios - numai ca te-ai gandit la propriile temeri si riscuri, nu si la ale altora.

Mai bine gandeste-te ce motive ar putea avea acea persoana sa fie negativista si excesiv de critica fata de ideile tale.
O solutie ar fi de a incepe cautarea fericirii personale pentru a putea supravietui intr-o lume plina de probleme. Fiecare trebuie sa-si detecteze sursele de satisfactie ca sa le poata folosi si sa-si creeze lumea care ii corespunde. Acest optimism se hraneste cu ideea foarte simpla ca exista solutii la orice problema. Poate imperfecte. Dar exista.

17 septembrie, 2009

Dragoste Si Nebunie

....exact ca in viata!

Sufletul pereche...

Exista oare suflete pereche? Este adevarat ca pentru fiecare dintre noi exista undeva, in lumea aceasta, jumatatea? Este adevarat ca in orice clipa putem trece, fara sa ne dam seama, pe langa omul alaturi de care am putea imbatrani frumos, cel care ne poate implini astfel incat sa formam un intreg? Exista oare posesorul celeilalte jumatati? Oare sufletele pereche sunt identice sau sunt diferite, completandu-se pentru a forma un suflet perfect, un intreg?

E posibil sa nu-l intalnim din prima, e posibil sa nu-l intalnim niciodata sau e posibil sa fie chiar langa noi... Ai impresia ca il stii dintotdeauna, ca stii ce gandeste si simte, telepatia este foarte bine reprezentata, prietenia sau iubirea se leaga de la sine, comunicarea e usoara, placerea de a fi impreuna este maxima.
Exista un sentiment aparte care îti poate indica faptul ca fata de acest om ai o altfel de atractie decât pentru alte persoane. Nu e doar atractie fizica, sexuala, emotionala, ci relatia de acest tip trece dincolo de senzatiile trupesti sau psihice.


Exista câte un suflet pereche pentru fiecare dintre noi!
Atunci când întâlnesti un suflet pereche, esti capabil sa renunti la orice s-ar opune si sa învingi orice ti-ar sta în cale. Te cufunzi în inima si îl simti acolo. Tacerea capata mii de nuante. Îl poti simti de la distanta. Îl poti simti în toata complexitatea lui, ca si cum l-ai cunoaste de mii de ani. Este ca si cum nu mai astepti nimic de la celalalt, pentru ca ai deja totul. Simplul fapt ca stii ca exista îti este suficient.
Însa exista si suflete pereche care, nu pot fi împreuna niciodata, suflete sortite într-un fel tristetii si durerii neîmplinirii. Atunci îti spui: sufletul meu pereche e pierdut, îl voi regasi poate, cândva, într-o alta viata?!


10 septembrie, 2009

Pasiune,dorinta sau iubire?

As vrea sa spun ca stiu ce este iubirea. Am incercat sa-i dau definitii peste definitii, am incercat sa-mi confirm ca ceea ce simt este iubire, am incercat sa caut un motiv pentru care iubesc. Am vrut sa-mi dau seama de ce iubesc. Pana azi dimineata… cand,am avut o mica reflexie interioara.De ce iti trebuie un motiv ca sa iubesti? Cand iubesti, nu iti mai pui atatea intrebari, nu mai cauti atatea raspunsuri. Pur si simplu iubesti… Asa sa fie? Oare nu este dragoste ceea ce simt? Sa fie doar pasiunea fiecarui inceput? Sau faptul ca am fost atat de dezamagita in iubire incat nu mai cred in basmele cu suflete pereche si dragoste intru trup si suflet? Intrebata ce este dragostea, as putea da o definitie mai ampla decat cea din dictionar. Ma limitez la a spune ca dragostea este o stare psihica si fizica in care trupul si sufletul, fara frictiuni sau alte neajunsuri intre ele,colaboreaza in mod armonios,...sau ca,sunt perechea perfecta.Spiritul e impacat cu sine si trupul de asemeni. Amandoua isi sunt de ajuns lor insile. Dragostea adevarata vine poate o singura data in viata si seamana cu extazul. Eu am facut de foarte multe ori confuzia intre dragoste si pasiune… Ceata inca persista in jurul meu… Avand pasiune in viata mea, mi-am dorit dragoste. Atunci cand am avut dragoste, tanjeam si dupa pasiune.. Ideal ar fi sa le avem pe amandoua pentru ca nu ne sunt suficiente una fara cealalta. Of...femeile astea! Asa ar spune multi,dar...uneori,realitatea chiar depaseste granitele firescului,logicii si rationalitatii! Teoretic, le poti avea pe amandoua,si dorinta si pasiunea. Practic, la fel… Dar cati, intr-o viata de om, se bucura cu adevarat de asa ceva?


Cred ca pasiunea este o sclipire de moment. Este atractia pe care o simtim fata de o persoana la un moment dat, este sinonimul sentimentului unamim denumit “dragoste la prima vedere”.Relatiile ce se bazeaza doar pe atractia involuntara de cele mai multe ori esueaza pentru ca mizeaza doar pe intuitie si aparente si acestea, in unele cazuri, nu sunt tocmai cele corecte. Atunci cand descoperi ca persoana de langa tine nu este cea de la inceput, cand vezi de fapt cum este in realitate, cu defecte si calitati pe care nu credeai ca le are, lumea intreaga se rastoarna cu susul in jos. Este un risc pe care ti-l asumi. Poti fi dezamagita sau nu…

Pe de alta parte, daca vorbim de dragoste in adevaratul inteles al cuvantului, timpul constituie in acest caz proba de foc. Nu iti dai seama dupa o saptamana, dupa o luna, dupa trei luni, daca este dragoste ceea ce simti. Abia dupa un timp, dupa ce cunosti mai bine persoana respectiva, o placi si dincolo de aspectul fizic.. Incepi sa o privesti cu alti ochi. Treci de faza iubirii-pasiune, in care asculti mai mult de instinctele sexuale, ajungi la un alt nivel al dragostei: dragostea platonica. Iti plac anumite lucruri la acea persoana, iti place felul in care gandeste, adori anumite gesturi pe care le face, incepi sa-i vezi si sufletul. Incepi sa o admiri, sa o apreciezi, sa o respecti. Incepe sa-ti fie draga. Abia atunci cand te afli in acest stadiu, iti dai seama daca a fost doar o sclipire de moment sau daca are sanse sa se imbogateasca cu nuante ale unei iubiri mai profunde.

Inainte de a lamuri cat mai profund acest mister,ce cuprinde dorinta,dragostea si pasiunea ar trebui sa stiu sa fac diferenta intre iubire si atractia sexuala. Am ascultat diverse opinii,referitoare la acest aspect si...iata ca,nu-s doua raspunsuri la fel. Parerile sunt impartite. Pentru unii, actul sexual in sine isi are importanta sa intr-o relatie. Aceste persoane nu concep dragostea fara erotism, cel putin nu pana la varsta a treia… Pentru altii, romantici incurabili, sexul nu este neaparat inclus intr-o relatie de dragoste. Sexul e sex, dragostea e dragoste…Pasiunea e a trupului, dragostea se refera strict la suflet si la sentimente. Pentru o alta categorie (de acesta parte a baricadei ma aflu si eu), sexul este un aspect important al iubirii, dar nu neaparat decisiv. Atata timp cat iubesti sufletul celui de langa tine, ce este rau in a-i iubi si trupul?

teiubescxf2.jpg

Dragostea este expresia unei nobile lepadari de sine si a celui mai desavarsit altruism. Nu in sensul unei depersonalizari totale, ci in ideea renuntarii la acel sambure de egoism pe care il avem in sange,inca de la nastere. Izvoarele dragostei nu tasnesc doar din nisipurile atractiei fizice, ci tasnesc si din apa vie a sufletului. Un lucru e cert: pasiunea nu e dragoste. Pasiunea fara dragoste o intalnim la tot pasul. Dragostea, in schimb, e mai mult decat pasiune. Dragostea e si pasiune… Indiferent daca am sau nu dreptate, cu totii suntem poate de acord intr-o singura privinta: fericirea absoluta in dragoste este greu de obtinut,.... Este o stare pe care pe care eu nu am gasit-o niciodata,...cel putin deocamdata.Nu mai caut,deoarece prin cautarea mea...am ignorat in nenumarate randuri,adevaratele lucruri care conteaza,si care conduc in mod sigur catre FERICIRE.Noi alergam dupa dupa fericire intima sau fericire sufleteasca, de ce sa nu le imbinam pe amandoua si sa putem avea un intreg,... aproape de Fericirea Absoluta?...sa spun asa.Deoarece...nu stim sa facem diferenta,acesta este adevarul,crudul adevar,care...ne impiedica sa vedem realitatea,suntem confuzi...si cand traim pasiune,credem ca-i dragoste,cand traim dorinta,spunem ca-i iubire,si cand e dragoste...suntem deja prea euforici,pentru a o mai deosebi de celelalte!

CE NE IMPIEDICA SA SIMTIM,SA TRAIM CU ADEVARAT??

Sa iubesti nu inseamna “a avea emotii”. A iubi inseamna: la fi blind cu
altul si a fi blind cu tine insuti la fi tolerant si ingaduitor la fi
ferm, dar nu rau la fi corect si cinstit cu tine si cu altul, dar nu
a judecala ierta pentru ca tot ce este gresit este cauzat de
suferinta si, ca urmare, totul poate fi iertat la tine si la altul la
nu repeta comportamentele care creeaza suferinta altui om sau tie
insuti la-l incuraja pe celalalt, a-l sprijini si a-l ajuta sa se
simta mai bine, sa rida, sa fie vesel si sa paseasca in viata cu
incredere si speranta.
Cind invatam sa vorbim, noi invatam sa le dam
o denumire lucrurilor din jur, sa stim ca un lucru este bun sau alt
lucru este rau, sa stim ca, daca punem mina la priza, riscam sa ne
alegem cu suferinta si daca cineva se comporta mai rece cu noi
invatam ca aceasta persoana nu ne iubeste.

Felul in care interiorizam informatia despre lume si viata
isi pune amprenta asupra comportamentului, a afectivitatii, a vietii
noastre. Fiecare om interiorizeaza conceptia despre lume in stilul
sau si constatam astfel ca, ceea ce este bun pentru unul este rau
pentru altul. Ceea ce este frumos pentru unul este urit pentru altul.
Conceptul de perfectiune nu incape in sfera exprimarii omenesti din
simplul motiv ca el este generat de felul in care am interiorizat
valorile vietii si ale lumii. Cind ii cerem altui om sa fie perfect,
noi cerem sa fie perfect din punct de vedere al valorilor pe care noi
le-am interiorizat, dar el a interiorizat cu totul diferit valorile
omenesti. Ne luptam cu programele celor pe care vrem sa-I schimbam,
afisind noi insine un program, care nu este decit subiectiv si care
ne duce, in mod evident, la suferinta mentala, emotionala, la
incapacitatea de a ne exprima iubirea fata de cei din jur, la
sentimente profunde de vinovatie si autovictimizare.

De retinut “Singura fiinta de pe lume pe care o puteti schimba si care
va genera schimbarea lumii din jurul vostru sinteti voi insiva”.Cind
urmarim defectele si lipsurile altora, noi nu ne mai iubim si nu mai
putem iubi....De ce se intimpla astfel? De
exemplu, dorinta expresa de a fi iubit devine CEVA generator de
suferinte inimaginabile. Din dorinta de a fi iubiti extragem
suferinta de a nu iubi si suferinta de a nu gasi niciodata o iubire
satisfacatoare sau un sentiment de implinire si multumire
sufleteasca.
Dorinta de a fi iubiti este cauza esentiala a faptului
ca nu iubim si nu ne iubim pe noi insine. De ce? Pentru ca atunci
cind ne vom autosugestiona sa fim iubiti, noi vom cauta la ceilalti fiecare
gest, fiecare cuvint, fiecare fapta care arata ca ei nu ne iubesc.
Pretentiile noastre vor creste continuu si acest fenomen este urmarea
faptului ca urmarind defectele si lipsurile altora, noi nu mai iubim.
Nu mai sintem buni. Nu mai sintem toleranti. Nu mai avem rabdare si
intelegere. Nu le dam celorlalti dreptul de a-si asuma
responsabilitatea alegerilor lor in viata. Vrem ca ei sa aleaga ce
vrem noi ca ei sa aleaga. Vrem sa le luam libertatea. Iar ei vor dori
sa evadeze. Ei se vor simti inlantuiti si sufocati si, de aceea, la
rindul lor, risca sa piarda capacitatea de a iubi. Relatia nu este
intimplatoare niciodata.
Cind unul se schimba in interior, se
schimba si celalalt. Paradoxul in sfera existentei omenesti este
acela ca sfirseste prin a iubi cel ce renunta la orice il face sa nu
iubeasca. Si primul lucru responsabil de lipsa noastra de iubire este
pretentia de a fi iubiti. A alege sa fii tu cel care iubeste este
primul pas catre schimbarea interiorului, a mintii si a emotiilor. Si
ce sa facem pentru a iubi? Sa incepem prin a exersa iubirea pentru
ceilalti in conditiile in care sintem in acest moment. Chiar daca
primiti sau nu un raspuns iubitor de la ceilalti, iubiti.
Ajutati pe
cineva, fie ca va spune multumesc sau nu. Dar nimeni, absolut nimeni pe lumea aceasta nu este
conceput sa nu poata iubi.
Aceasta este numai o frica omeneasca pe
care o putem depasi intelegind ca iubirea nu este o manifestare
hormonala, ci exprimarea bunatatii, a intelegerii, a rabdarii si
compasiunii pentru cei din jur. Alegeti clar: “De azi inainte vreau
sa fiu eu acela care iubeste”. Rugati-va pentru a putea iubi,faceti sport, supravegheati-va mintea si rugati-va pentru ginduri bune cind ele contin ura, suparare la adresa voastra
sau a celor din jur. Orice metoda va va ajuta sa iubiti, folositi
aceasta metoda, dar nu fara a renunta la pretentia de a fi voi cei
iubiti.Nu uitati ca in fiecare moment voi alegeti ceea ce vreti sa fiti; cind

il judecati pe altul, veti sfirsi prin a face lucrul pe care il
judecati la el. Aceasta se intimpla pentru a intelege ca ceea ce un
om face este determinat de perceptia pe care el o are asupra lumii.
Nu uitati ca niciodata nu exista cineva din afara voastra care va
incurca sa iubiti,numai voi insiva...acest lucru il recunosc si eu!

08 septembrie, 2009

Dragoste la prima vedere...


Chiar si cei care nu credeau in dragostea la prima vedere isi recunosc infrangerea atunci cand sunt sagetati de Cupidon.Dragostea la prima vedere depaseste logica, ratiunea si nu poate fi controlata. Nu l-ai vazut niciodata, nici macar nu e "genul tau", dar este suficient un zambet sau o privire fugara pentru ca viata sa ti se schimbe. Simti ca nu mai esti tu insati. Ai impresia ca il cunosti de-o viata, iar soarta v-a pus fata in fata in jocul dragostei. In fata acestei magii, cum ar putea un sceptic sa creada?

Si totusi dragostea la prima vedere exista. Unii o pun pe seama hormonilor sau a campurilor bio-magnetice care ne invaluie pe fiecare. Altii cred ca este scris in stele sa ne indragostim subit si irevocabil de cineva. Sau poate ca, de fapt, nu este vorba decat de o atractie fizica? Este imposibil sa descifram mecanismul tainic prin care doi oameni, pana atunci necunoscuti unul altuia, se indragostesc intr-o clipita?

O privire, un zambet, un gest. Te poti indragosti usor sau barbatul potrivit pentru tine trebuie sa te cucereasca dupa nenumarate intalniri si discutii? Cat dureaza de faptdragostea la prima vedere? Chiar si cei mai reticenti, mai conservatori si rationali dintre noi nu pot opune rezistenta atunci cand vad pe cineva si nu-si mai pot dezlipi ochii. Desi e posibil sa constientizezi ca nu e persoana ideala pentru tine, nu mai poti judeca logic. De asemenea, nu mai exista nici o bariera de netrecut, ba, mai mult, nici nu te mai intereseaza parerea celor din jur.

La intrebarea "Ce inseamna dragostea la prima vedere?", multi nu stiu ce sa raspunda, iar altora le este foarte greu sa spuna exact, sa dea o definitie. Si totusi, am obtinut cateva raspunsuri, care mai de care mai interesante. In cazul barbatilor, cele mai multe raspunsuri au dat de inteles ca de fapt dragostea la prima vedere este o aventura. "O vezi si nu-ti poti lua ochii de la ea. Pur si simplu te hipnotizeaza si in acel moment nu te mai poti gandi decat la faptul ca vrei sa fii cu ea. Altceva de fapt nici nu conteaza. Abia mai apoi iti pui intrebari daca puteti avea o relatie sau daca va fi ceva de durata."

Cele mai multe fete vorbesc de fapt despre atractie fizica. Asa incat, probabil cadragostea la prima vedere este in stransa legatura cu ceea ce astepti de la o relatie. Daca vrei sa te distrezi cu baiatul frumos care iti face ochi dulci, poti s-o faci fara regrete, dar sa nu astepti mai mult de atat. E posibil ca atunci cand il vei cunoaste mai bine sa-ti dai seama ca nu va potriviti sau ca discutiile cu el te plictisesc sau enerveaza. Daca esti o fire conservatoare, rationala, care se implica foarte mult, nu te arunca in bratele lui, pentru ca poate fi destul de riscant. Este posibil sa mearga si sa fiti impreuna toata viata, dar nu exclude nici contrariul.


Destul de usor ne putem indragosti la prima vedere. De o privire, de un zambet, de un gest, de un cuvant, de o conversatie formala de genul "Cobori la prima?" "Nu!". Mai greu este insa dupa ce ne indragostim. Ce ne facem atunci? Ne lasam dusi de val, nu ne gandim deloc la consecinte si riscam. La final, daca e alba, va dura mult si vom fi fericiti, daca e neagra, asa ramane. Doar o nebunie pe care probabil ca nu o vom regreta niciodata. Este inocenta amestecata cu pasiune. Este conlucrare a hormonilor, a inimii usoare si a mintii avide de necunoscut. Daca se termina nu lasa urme, doar amintiri placute si de obicei secrete. Cand nu se termina repede, poate face doi oameni fericiti pentru tot restul vietii. Dar adevarul este ca doi oameni pot fi fericiti si indragostiti toata viata chair daca nu se indragostesc la prima vedere.


Prieteni sau iubiti?


Subiectul dragostei a fost examinat de filozofi, infrumusetat de poeti si inaltat de muzicieni de-a lungul secolelor. Dar suntem noi acum mult mai lamuriti decat am fost? Am priceput noi intr-adevar esenta a ceea ce inseamna sa iubesti? Dragostea este cea care ne face viata mai frumoasa, cea care ne imbunatateste starea de spirit. In continuare va prezentam cateva subiecte legate de iubire, viata de cuplu, prima iubire, etape prin care trebuie sa treaca orice relatie de dragoste.

Pot fi un baiat si o fata doar buni prieteni, fara implicatii sentimentale? Multi sunt de parere ca nu ai cum sa separiprietenia de sentimente. La intrebarea "Poti avea o relatie de prietenie care sa nu implice sentimente?"putem raspunde, ca intr-o relatie pot sa nu existe sentimente fata de celalalt dar aceea nu este o relatie de prietenie ci una de amicitie. Exista o imensa diferenta intre amicitie si prietenie. Intr-o relatie de prietenie este imposibil sa nu fie incluse si sentimente si cel mai banal si inevitabil ar fi acela de simpatie fata de prietenul sau prietena ta.

Prietenia este cea mai importanta intr-o relatie. Si e bine sa invatam sa ne facem prieteni de sex opus inainte de a incepe o relatie: sa studiezi sa vezi care sunt particularitatile lor si apoi sa stii la ce sa te astepti, sau sa stii cand ai gasit ceea ce cautai. Nu cred ca exista casatorie fericita, daca cei doi parteneri nu sunt in primul rand prieteni de nadejde, ci doar iubiti. Dupa ce dragostea pasionala se stinge ramane prietenia.

In orice prietenie/amicitie/relatie cei doi sunt legati prin ceva. Acel ceva poate varia de la facutul temelor pentru elevi pana la parteneri de afacere, un grad de rudenie, etc. Exista un ceva pe nume "sexualitate". Sexualitatea si tot ce tine de ea (sentimente, trairi, etc.) se manifesta (sau asa ar trebui sa fie) doar intr-o relatie de casatorie sau in vederea casatoriei in mod exclusiv. Toate celelalte relatii implica orice altceva numaisexualitate nu. De amintit ca intre toate relatiile unei persoane exista o ierarhie bine stabilita. Daca oricare doua relatii sunt clar detasate atunci nu vor fi conflicte.

Un cuplu pentru a avea o relatie reusita trebuie sa conteze unul pe altul in momentele cheie, sa se asculte unul pe altul, sa se stimuleze unul pe altul, sa isi respecte promisiunile facute unul fata de altul. Sa isi mentina amandoi mediul intim de care au nevoie, fara a da buzna in viata celuilalt, pentru ca exact acest mediu personal ii face sa se simta liberi in casnicie. Sa isi continue viata pe care o aveau inainte decasatorie, fara sa intervina asupra celuilalt cu forta, ci doar daca este "invitat". Trebuie sa se distreze, sa discute, sa isi largeasca orizonturile intelectual cu tot ce e mai nou. Sa nu uite niciodata sa rada si sa incerce sa treaca peste orice impas cu simtul umorului, fara a se ingrijora fara motive.

Daca vor fi buni prieteni, buni colaboratori, sprijin de nadejde la nevoie si mai ales daca isi vor intelege nevoia de spatiu, aceasta relatie poate merge departe, dar daca se vor lasa atrasi de o viata simpla, fara idealuri si supusa unui regim limitativ, relatia va muri fara indoiala.

Intr-un cuplu trebuie sa invete amandoi sa treaca cu vederea piedicile care ii tin in loc si sa urmareasca telul, nu modul de a ajunge acolo. Sa se sprijine reciproc tot timpul, sa invete lectia altruismului, uitand de dorintele personale pentru binele celuilalt. Trebuie sa-si respecte reciproc libertatea, spatiul, timpul liber, mediul de cunostinte, sa invete sa se descurce fiecare si independent, fara a se sufoca prea mult unul pe celalalt. Toate acestea reprezinta cheia succesului pentru un cuplu.

Comunicarea,intre esenta si...absenta!


Succesul vietii in doi depinde de felul in care partenerul vibreaza si raspunde la emotiile celuilalt. Este clar ca nu putem vorbi de o comunicare comuna tuturor cuplurilor. Fiecare cuplu este diferit si comunica intr-un mod diferit. Pentru a va face insa o idee asupra tipului de cuplu pe care il reprezentati, iata o clasificare a principalelor tipuri de cupluri si a modului in care acestea stiu sa comunice.

'Cum se poate ameliora comunicarea dintre un barbat si o femeie care locuiesc impreuna?' Este riscant sa ne aventuram in gasirea de raspunsuri la acest tip de intrebari, deoarece putem sa cadem in capcana sabloanelor si a retetelor general-valabile. Un punct de reper nu iti spune unde trebuie sa mergi, ci iti indica o directie posibila si iti ofera cateva indicatii referitoare la ceea ce te-ar putea astepta pe traseul respectiv.

Nu dragostea tine doi oameni impreuna pe termen lung, ci respectul care exista intre ei; reciprocitatea posibila a schimburilor dintre ei si vitalitatea mesajelor pe care si le trimit unul celuilalt. Cu alte cuvinte, calitatea relatiei ofera unui cuplu suficienta consistenta pentru a infrunta diversele peripetii care sunt inerente unei vieti conjugale.

A trai in cuplu inseamna a accepta coabitarea a doua intimitati: intimitatea comuna si impartita, intimitatea personala si rezervata. 'Exista lucruri pe care le voi imparti si le voi trai cu tine si altele pe care nu le voi imparti si nici trai cu tine'. Acest lucru ii permite fiecaruia sa aiba un spatiu unde nu va fi controlat de celalalt.

A ramane in cuplu inseamna si a risca intalnirea dintre doua fidelitati: fidelitatea fata de celalalt si fidelitatea fata de sine. Cand nu mai este posibil sa-ti fii fidel tie insuti (a-ti respecta angajamentele in armonie cu respectul de sine), se va naste un conflict intra-personal care nu va avea solutie pentru cel care va trai sentimentul ca nu se mai poate respecta ramanand in relatie.

Relatia de apropiere, de intimitate care caracterizeaza un cuplu va feca sa reinvie atat in unul cat si in celalalt - dar nu in acelasi moment - ranile trecutului sau (nedreptate, umilire, tradare, sentiment de neputinta sau de nonvaloare, abandon sau respingere). Va trebui atunci ca fiecare sa-si asume riscul de a purta aceasta povara, pentru ca nu putem fi terapeuti pentru partenerul nostru.

Intr-un cuplu, nu tacerea este de aur, ci comunicarea. Multe din problemele si conflictele unui cuplu s-ar evapora sau ar putea fi rezolvate pe cale amiabila daca emotiile ar putea fi tinute sub control. Sau daca cel putin ar putea cel putin sa fie impartasite si percepute in functie de intentionalitatea lor... La fel de importanta ca si comunicarea fizica sau cea cea vibrationala, comunicarea emotionala intr-un cuplu inseamna a indentifica si a constientiza emotiile proprii, inseamna a fi capabil sa le folosesti intr-un mod constructiv. Inseamna totodata sa fii capabil sa detectezi si sa raspunzi pozitiv la emotiile si trairile partenerului.

Comunicarea este excelenta atata timp cat nu provoaca dependenta

In cazul acestui tip de cuplu "aproape perfect", emotiile si sentimentele nu pun piedici in relatie, ci ajuta la consolidarea ei. In fiecare clipa petrecuta alaturi de partener, sunteti prezenti in totalitate si atenti la nevoile si la dorintele celuilalt. Poti trai alaturi de celalalt pana la adanci batraneti fara sa incerci sa o schimbi in vreun fel sau altul. Vibrati in acelasi ritm, va completati reciproc si fiecare dintre cei doi isi implineste potentialul prin persoana celuilalt. Gesturi de afectivitate si dovezi de tandrete, de iubire sau de intelegere sunt transmise ori de cate ori se simte nevoia acestora. Primesti aprobare si apreciere pentru tot ceea ce faci... Ce poate fi mai minunat decat atat? Atentie insa! In cazul unui astfel de cuplu, un potential semnal de alarma poate fi tras atunci cand din prea multa iubire se poate ajunge la dependenta. Daca nu se acorda o oarecare libertate reciproca, se poate ajunge in timp la o relatie care oboseste.

In conditiile in care comunicarea emotionala rezista in timp, dragostea nu se va pierde pe drum

In cuplul “de cursa lunga”, unul dintre parteneri este foarte afectuos si ii place sa-si manifeste emotiile intr-un mod spontan si direct, iar celalalt prefera fapte concrete in locul gesturilor dulci de iubire. Unul are tendinta de a sufoca, celalalt de a se simti sufocat. Atata timp insa cat invatati sa dansati pe ritmul aceluiasi dans, relatia voastra are sanse mari de supravietuire. Tu si partenerul tau puteti face multe impreuna pentru a va ajuta reciproc sa evoluati moral si spiritual daca va tineti departe de unele manifestari mai putin placute ale incompatibililatii. Daca puteti sa priviti dincolo de cuvintele nepotrivite si de reprosurile rostite, probabil ca o sa realizati ca acestea nu sunt decat semnale de solicitare a iubirii si a acceptarii. Succes!

Acolo unde afectivitate nu e, nimic nu e

Cuplul “glacial” se confrunta cu mari probleme de comunicare emotionala. Afectivitatea nu este inteleasa asa cum trebuie sau nu este impartasita atunci cand cand trebuie. Arta iubirii presupune si capacitatea de a stii cand sa rezonezi sau nu cu partenerul, iar acest lucru nu se poate intampla intr-un timp record. Pentru ca cei doi sa mearga pe acelasi drum, este nevoie de mult timp, iubire si rabdare. Cum s-ar putea ajunge altfel la o relatie reusita daca cei doi parteneri ai cuplui nu stiu sa-si manifeste afectiunea si sa simta trairile celuilalt nici chiar in clipele de maxima intensitate afectiva? In timp, cuplul “glacial” poate invata din propriile greseli, asigurandu-se insa ca acestea nu se vor mai repeta si in viitor. Invata sa-ti lasi partenerul sa faca ce vrea, sa-i acorzi libertate, sa-l lasi sa faca pe victima, sa-l lasi in starea de vinovatie sau autocompatimire in care se complace, dar si sa-l incurajezi, sa-l sustii, sa-i oferi afectiune atunci cand se simte pregatit sa le primeasca.

Dragostea nu este niciodata ceea ce pare a fi, dar comunicarea poate schimba radical situatia

Visurile voastre de iubire nu sunt compatibile cu ceea ce ceea ce aveti in prezent, ceea ce duce la existenta unui anumit sentiment de dezamagire si de deziluzie. La suprafata, fiecare dintre voi arata si simte diferit. Va iubiti, dar in sinea voastra va intrebati cum ar fi aratat viata alaturi de altcineva. Priviti-va insa mai atent! Poate ca din punct de vedere emotional nu reusiti intotdeauna sa fiti pe aceeasi lungime de unda, insa in ochi aveti aceeasi stralucire si acelasi zambet luminos. Si poate nici nu va dati seama, dar uneori intuiti nevoile si dorintele celuilalt mai bine decat pe cele proprii. Acordati-va sansele pe care le meritati si renuntati la gandurile care nu fac decat sa raneasca si sa separe. Gasiti impreuna un mod mai simplu si mai tandru de a fi aproape unul de celalalt!

O singura realitate este o iluzie

Comunicarea este asemenea functionarii unei orchestre fara dirijor, in care fiecare interactioneaza cu toti si toti interactioneaza intre ei, iar acest proces de interactiuni continue creeaza realitatea sociala, care este o realitate socio-comunicationala. Este o iluzie a crede ca exista o singura realitate: realitatea este de ordinul atribuirii de semnificatie, care este produsul interactiunilor umane si al comunicarii.
Niciun fel de activitate, de la banalele activitati ale rutinei cotidiene si pana la cele mai complexe activitati desfasurate la nivelul organizatiilor, societatilor sau culturilor, nu mai pot fi imaginate in afara procesului de comunicare.
Dar comunicarea a devenit, de asemenea, si unul dintre cuvintele „la moda“, ale vremurilor noastre, ce multiplica activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta si care tinde sa-si largeasca aria de semnificatii tocmai datorita interesului de care se bucura. Comunicarea moderna pare a se adresa, din aceasta perspectiva, tuturor in special si nimanui in general.
Aparent paradoxal, in tot acest ocean de comunicare ce ne inconjoara, simtim mai peste tot absenta unei comunicari reale: aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru interlocutori deosebiti ca pregatire si experienta; starile emotionale, sentimentele si intentiile cu care interlocutorii participa la comunicare deformeaza mesajul; ideile preconcepute si rutina influenteaza receptivitatea; diferentele culturale par a fi, mai mult ca niciodata, obstacole de netrecut.